Pe ochiul Tarnitei, in cautare de pastrav proaspat

Pe un soare imbietor si dupa o saptamana grea, mi-am luat bocceluta la spinare si am pornit in cautare de pastrav proaspat, nu foarte departe de casa, dar suficient de departe de civilizatia cenusie a orasului.

In copilaria mea, primul popas era mereu Cabana Muntele Filii. Dar cum cabana cu pricina dupa 1989 a disparut o vreme din peisajul de interes turistic, iar drumurile au fost mai proaste decat as vrea sa va povestesc, am abandonat in favoarea unor rute mai simple (chiar daca nu musai mai bune calitativ) si mai apropiate.

Una dintre cele doua terase ale Motelului Gilau**

Asadar, ieri, primul popas - Motelul Gilau. As fi vrut sa poposesc direct la pastravaria de la Gilau, dar cum drumul e prost, iar semnalizarea e si mai precara, am ratat intrarea pe drumeagul care face carcotas la dreapta asa, de carare si nu de drum, spre intrarea in pescarie. Mai oftand, mai bodoganind am acceptat esuarea pe terasa Motelului Gilau. Si greu a fost sa gasesc o masa, la terasa cu panorama spre fata lacului Tarnita. Se vorbeau acolo mai toate limbile europene, lumea statea cat la umbra, cat la soare si se simtea bine. Terasa a doua, cea pe care in imaginea alaturata o vedeti in fundal, era "depopulata" de chelneri si in consecinta nici clientii nu se inghesuiau a lua loc acolo.

Biciclete...fara traseu din pacate, dar de incercat pentru amatori.

Atmosfera e placuta si calda, peisajul linistitor cel putin. Si ar fi si mai linistitor daca boxele n-ar bubui disperate sa acopere linistea si glasurile petrecaretilor care ii fac concurenta. Mancarea e buna dar preturile sunt usurel piperate daca iei in calcul ca un pastrav care nici daca ar lua pietre in gura n-ar cantari 200 de grame costa cu putin peste 20 de lei fara nici un fel de garnitura. Dar macar e proaspat si nu congelat.

Si daca servirea (mereu de la stanga la dreapta clientului si nu invers cum cere si invata scoala de chelneri) ori preturile raman inca la nivelul de: "se poate si mai bine" (evident pentru client), locul si natura - macar ele - rasplatesc pe deplin o duminica dupa-amiaza insorita, in care ti-e mai mare dragul sa te coci la soare privind cerul in apa, apa in cer, iarba in apa si linistea in ochi.

Pe-un picior de plai....

Pe-o gura de Rai...

Asteptand weekend-ul viitor

Sa aveti o saptamana frumoasa.

• 
• 
• 
• 
• 

Prin cenusa unei vechi civilizatii romanesti - Bistrita Nasaud

Am plecat spre Bistrita devreme. Prea devreme pentru un somn care inca se voia implinit. Cafeaauaaaaa va rog! Zau ca e buna cafeaua care este preparata in barul benzinariei MOL de la iesirea din Bistrita.

Si dupa o goana pe un drum in sfarsit bun, in care rinichii cu pietre nu fac terapie de soc am ajuns. Un oras molcom, cu un iz usor comunistoid amestecat cu aromele unei Romanii interbelice, asa e Bistrita. A avut mereu farmecul ei de Ardeal nici maghiar, nici romanesc, nici german. Un loc aparte cu oameni cu o limba veche, atat de veche incat daca ti-ar vorbi asa cum o fac intre ei mai-mai n-ai intelege nimic, dar pe care ii simti de la distanta si stii cine sunt. Un soi de daci modernizati, ramasi undeva la jumatatea drumului dintre stramosii daci si romani. Nicaieri ca in Bistrita culorile nu domina mai precis, mai vizibil. Daca nu i-ai cunoaste pe oameni, culorile ti s-ar parea agresive de-a dreptul, prea sangvinice pentru lumea in tonuri de pastel cu care am vrea sa pretindem ca suntem obisnuiti.

Si revenind. Fara a fi locul unde sa-ti petreci vacanta, Bistrita ramane un loc de vazut. O librarie de top intr-un oras care pare a se fi trezit usor la viata, intr-un centru cu puternice lupte intre accentele arhitecturale interbelice si cele ceausiste. O lume care se misca in propria ei cochilie la fel de bine cum o face peste granite. Oameni despre care stim putine lucruri, si totusi, urmasii lui Rebreanu sunt inca aici. Un loc arhaic inca, dar un loc cu iz de lemn ars in cuptoare, cu iz de limba romaneasca veche si o caldura aparte.

Problemele sunt aceleasi, oamenii sunt usor diferiti. Fondurile europene atatea cate sunt raman putine pentru a trezi la un nou viitor o localitate si o comunitate care in prea mare masura s-a retras in Spania si Italia sau Irlanda. Cu ani in urma cand treceam pe aici, un preot batran imi povestea cu vocea zugrumata de emotie: "Copii de ieri si-au lasat copii azi pentru a lua drumurile ratacitoare ale Occidentului. 80% dintre copii din parohia mea n-au parinti langa ei". Si pe strazi se simte pustiul lasat de tineretea plecata. Case moderne, frumoase, occidentale, cu perdele de voal luxoase, dar fara tineri si cu copii care nu se mai joaca. Uneori ii ghicesti din jucariile care zac pe undeva prin curti. Ori lipsa lor, nefericirea lor n-o va putea acoperi nici o suma de bani europeni. Iar criza economica si financiara nu le-a adus copiilor bistriteni parintii inapoi. Le-a redus si mai mult speranta ca ii vor revedea cu acceasi ritmicitate, de cel putin doua ori pe an, ca pana acum. Sa ne traiesti Romanico tara tuturor, mai putin a propriilor tai oameni! Candva pe meleagurile tale cu dealuri dulci au vietuit si Blaga, si Rebreanu si Cosbuc...si ce folos?

• 
• 
• 
• 
• 

Cursa contra-cronometru: Carei

Prin Romania pitoreasca uneori nu poti calatori decat cu greu, pentru ca desi au trecut 20 de ani de la momentul rasturnarii comunismului, infrastructura n-a apucat sa creasca odata cu societatea. Motivele nu le luam in discutie acum. Drumul spre Carei a fost unul facut in mare graba. Cand totul curge contra-cronometru te bucuri ca de Dumnezeu ca in Romania politistii sunt in greva, deci nu sunt radare si te amuzi cu spaima adunata inca printre dinti cand privesti la camerele cu ciorap de pe marginea strazilor Romanicii. Traiasca! Nu mai functioneaza!

Si am ajuns. In castelul Karoly pasesti cu teama si respect. Impune. Istoria lui se scrie pe peretii scorojiti in imagini si peceti copiate, dar la fel de impunatoare. Un personaj scorojiti si el se apleaca spre cutia plina de pungi de hartie a Andreei. Apuca o punga si da sa plece. Laurentiu intervine salvator: "Se dau la sfarsit!". Primeste proteste: "Da' sunt ziarist!". Si nu se indupleca.

Sedinta ADR Nord-Vest curge animata. Legi, probleme, oameni cu ale lor, dificultati de tot felul si nevoi care cauta o rezolvare imediata. Europa n-are nici o problema. Romania are in schimb o problema mare de tot. Nu doar ca e locuita, e si guvernata! Cica!

La sfarsit, mancam niste frecatei nemaipomeniti si trigoane cu cas facute la cantina de ajutor social a Primariei care s-a ingrijit de tot evenimentul. Din putin, au gatit mult si bun. Cei 4,4 milioane de euro care vor trebui sa renoveze castelul in aproximativ doi ani, bani europeni sunt cu un picior in Romania. Si cu teama de a sti pe unde ne aflam, zicem: "Bodaproste! Sa fie intr-un ceas cu noroc". Sa ne revedem cu bine pe culoarele castelului revopsit mai putin in spirit comunist, cu beciurile refacute si cu parcul adus la valoarea lui de odinioara, de raritate botanica. Si poate ne aude si pe noi cineva, dar zau ca din Zalau incolo drumul e insuportabil. Ne-au apucat toate fabulospiritele, zau asa!

In memoriam au participat in Fordul Focus "cu fund saltaretz" (prietenii stiu de ce!): Andreea, Laurentiu, Dalia si Lacrima.

• 
• 
• 
• 
•